Osea 7
Cornilescu 1924 - Revised 2010, 2014
7 Când vreau să vindec pe Israel, atunci se descoperă nelegiuirea lui Efraim şi răutatea Samariei, căci lucrează cu(A) vicleşug. Înăuntru vine hoţul, şi ceata de tâlhari jefuieşte afară. 2 Şi nu se gândesc în inima lor că Eu îmi aduc aminte(B) de toată răutatea lor; faptele lor(C) îi şi înconjoară şi stau înaintea(D) Mea! 3 Ei veselesc pe împărat cu răutatea lor şi pe căpetenii cu minciunile(E) lor. 4 Toţi(F) sunt preacurvari, ca un cuptor încălzit de brutar, şi brutarul încetează să mai aţâţe focul de când a frământat plămădeala până s-a ridicat. 5 În ziua împăratului nostru, căpeteniile se îmbolnăvesc de prea mult vin, împăratul dă mâna cu batjocoritorii. 6 Le arde inima după curse ca un cuptor; toată noaptea le fumegă mânia, iar dimineaţa arde ca un foc aprins. 7 Toţi ard ca un cuptor şi îşi mănâncă judecătorii; toţi împăraţii(G) lor cad(H); niciunul(I) din ei nu Mă cheamă. 8 Efraim se amestecă(J) printre popoare, Efraim este o turtă care n-a fost întoarsă. 9 Nişte străini(K) îi mănâncă puterea, şi el nu-şi dă seama; îl apucă bătrâneţea, şi el nu-şi dă seama. 10 Măcar că mândria(L) lui Israel mărturiseşte împotriva lor, tot nu se întorc(M) la Domnul, Dumnezeul lor, şi tot nu-L caută, cu toate aceste pedepse! 11 Ci Efraim(N) a ajuns ca o turturică proastă, fără pricepere; ei cheamă Egiptul(O) şi aleargă în Asiria. 12 Dar, ori de câte ori se duc, Îmi voi întinde(P) laţul peste ei, îi voi doborî ca pe păsările cerului şi-i voi pedepsi cum le-am spus(Q) în adunarea lor. 13 Vai de ei, pentru că fug de Mine! Pieirea vine peste ei, pentru că nu-Mi sunt credincioşi! Aş vrea să-i scap(R), dar ei spun minciuni împotriva Mea! 14 Nu strigă(S) către Mine din inimă, ci se bocesc în aşternutul lor; turbează după grâu şi must şi se răzvrătesc împotriva Mea. 15 I-am pedepsit, le-am întărit braţele, dar ei gândesc rău împotriva Mea. 16 Se întorc(T), dar nu la Cel Preaînalt; sunt(U) ca un arc înşelător. Mai-marii lor vor cădea ucişi de sabie din pricina vorbirii lor îndrăzneţe(V), care-i va face de râs în ţara Egiptului(W).
Copyright of the Cornilescu Bible © 1924 belongs to British and Foreign Bible Society. Copyright © 2010, 2014 of the revised edition in Romanian language belongs to the Interconfessional Bible Society of Romania, with the approval of the British and Foreign Bible Society.